In urma unui accident, primarul unei localitati micute a ramas paralizat, asa ca a fost nevoit sa invete sa mearga cu carjele. Treptat, el s-a obisnuit atat de mult cu acestea incat a inceput sa se deplaseze din ce in ce mai rapid cu ele, sa danseze si chiar sa faca mici piruiete, spre incantarea celor din jur.
Multumit de succesul avut, primarului i-a venit ideea sa-si invete copiii sa mearga cu carjele. Acestea au devenit un adevarat simbol al succesului si in scurt timp toti oamneii din sat au inceput sa mearga in carje.
La cea de-a patra generatie, nimeni nu mai stia sa mearga fara carje. Scoala locala a inclus in programa sa o materie numita "Mersul cu carjele - teorie si practica", iar tamplarul satului a devenit faimos si bogat. Se vorbea chiar de introducerea pe piata a unor carje electronice, mult mai confortabile, actionate cu baterii!
Intr-o zi, un tanar s-a prezentat in fata consiliului inteleptilor si i-a intrebat pe acestia de ce mergea toata lumea cu carjele atat timp cat Dumnezeu i-a inzestrat pe oameni cu doua picioare. Membrii consiliului s-au amuzat pe seama lui, spunandu-i ca este mult prea tanar ca sa le dea lor lectii.
- De ce nu ne arati cum ar trebui sa facem? l-au provocat ei.
- De acord, le-a raspuns tanarul.
Demonstratia a fost fixata pentru duminica urmatoare la ora 10,00, in piata centrala. Toata lumea era adunata in piata cand a aparut tanarul. Acesta s-a deplasat in carje pana in centrul pietei, a asteptat pana ce orologiul bisericii a inceput sa bata ora 10,00, dupa care si-a aruncat carjele. O mare tacere s-a asternut peste intreaga multime. Tanarul a incercat sa faca un pas inainte, dar a cazut cu fata la pamant.
Satenii au plecat acasa, convinsi mai mult ca oricand ca este absolut imposibil sa mergi fara carje.
Anthony de Mello - Rugaciunea broastei
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu