In urma unui accident, primarul unei localitati micute a ramas paralizat, asa ca a fost nevoit sa invete sa mearga cu carjele. Treptat, el s-a obisnuit atat de mult cu acestea incat a inceput sa se deplaseze din ce in ce mai rapid cu ele, sa danseze si chiar sa faca mici piruiete, spre incantarea celor din jur.
Multumit de succesul avut, primarului i-a venit ideea sa-si invete copiii sa mearga cu carjele. Acestea au devenit un adevarat simbol al succesului si in scurt timp toti oamneii din sat au inceput sa mearga in carje.
La cea de-a patra generatie, nimeni nu mai stia sa mearga fara carje. Scoala locala a inclus in programa sa o materie numita "Mersul cu carjele - teorie si practica", iar tamplarul satului a devenit faimos si bogat. Se vorbea chiar de introducerea pe piata a unor carje electronice, mult mai confortabile, actionate cu baterii!
Intr-o zi, un tanar s-a prezentat in fata consiliului inteleptilor si i-a intrebat pe acestia de ce mergea toata lumea cu carjele atat timp cat Dumnezeu i-a inzestrat pe oameni cu doua picioare. Membrii consiliului s-au amuzat pe seama lui, spunandu-i ca este mult prea tanar ca sa le dea lor lectii.
- De ce nu ne arati cum ar trebui sa facem? l-au provocat ei.
- De acord, le-a raspuns tanarul.
Demonstratia a fost fixata pentru duminica urmatoare la ora 10,00, in piata centrala. Toata lumea era adunata in piata cand a aparut tanarul. Acesta s-a deplasat in carje pana in centrul pietei, a asteptat pana ce orologiul bisericii a inceput sa bata ora 10,00, dupa care si-a aruncat carjele. O mare tacere s-a asternut peste intreaga multime. Tanarul a incercat sa faca un pas inainte, dar a cazut cu fata la pamant.
Satenii au plecat acasa, convinsi mai mult ca oricand ca este absolut imposibil sa mergi fara carje.
Anthony de Mello - Rugaciunea broastei
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
Daruind, primesti.
Tot ce daruiesti altora, iti daruiesti de fapt tie.
Un fermier al carui porumb iesea intotdeauna pe primul loc la Targul Anual, avea obiceiul sa isi imparta cele mai bune boabe de porumb cu toti ceilalti fermieri din vecinatate. Intrebat de face face asta, el a raspuns:
- De fapt, am un interes personal. Stiti, vantul sufla polenul si il imprastie pe camp. De aceea, daca vecinii mei ar cultiva un porumb inferior, polenizarea va duce, mai devreme sau mai tarziu, la reducerea calitatii porumbului meu. De aceea sunt cat se poate de interesat ca si ei sa aiba cel mai bun porumb.
Un fermier al carui porumb iesea intotdeauna pe primul loc la Targul Anual, avea obiceiul sa isi imparta cele mai bune boabe de porumb cu toti ceilalti fermieri din vecinatate. Intrebat de face face asta, el a raspuns:
- De fapt, am un interes personal. Stiti, vantul sufla polenul si il imprastie pe camp. De aceea, daca vecinii mei ar cultiva un porumb inferior, polenizarea va duce, mai devreme sau mai tarziu, la reducerea calitatii porumbului meu. De aceea sunt cat se poate de interesat ca si ei sa aiba cel mai bun porumb.
joi, 7 ianuarie 2010
Emisarii iubirii
Dupa ce am vazut filmul Geometria sacra pe "Blog de plictis" - http://blogdeplictis.blogspot.com/ - am citit in cartea lui James F.Twyman - Emisarii iubirii - despre aceiasi copii speciali, adica niste copii cu mari puteri paranormale, care pot face orice.
Iata doua fragmente din discutia cu unul dintre acesti copii speciali:
"Anna, daca le-ai spune ceva tuturor oamenilor mari de pe Pamant, ce anume le-ai spune?"
S-a gandit o clipa, si tot pentru o singura clipa mi-am amintit ca nu era decat o fetita, desi era cea mai nemaipomenita fetita pe care o cunoscusem vreodata. Ochii i se rotira in cap, de parca ar fi cautat cel mai bun raspuns pe care mi-l putea da. Apoi m-a privit si a zis: "Le-as spune sa-si dea seama cat sunt de puternici si ca, pe masura ce se iubesc mai mult unii pe altii, cu atat iese mai mult la iveala aceasta forta. Oamenilor le este teama de propria lor forta, pentru ca isi inchipuie ca si-ar putea face rau unii altora. Insa, cu cat sunt mai inchisi in ei insisi, cu atat se ranesc mai rau unul pe celalalt. E doar o iluzie ca noi, cei de aici suntem foarte numerosi. De fapt, nu este asa. In realitate, nu suntem decat unul singur, ca toti copiii speciali care stim unul de celalalt. Stim unii de altii, pentru ca intre noi exista o legatura - si, intr-o zi, toti adultii din lume vor realiza acest lucru."
"Problema este daca esti gata sa actionezi ca si cum ai sti ca Dumnezeu te iubeste. Oamenii cred ca Dumnezeu nu-i iubeste, asa ca se comporta de parca acest lucru ar fi adevarat. De aceea lumea este asa cum este in clipa de fata. Cu gura, oamenii spun ca Dumnezeu exista si ca ii iubeste ca mama ori ca tatal lor - insa, in adancul inimii, nu cred acest lucru. Ce s-ar intampla, insa, daca ei ar crede intr-adevar intr-o asemenea stare de fapt? Atunci, iubirea care ii inconjoara ar incepe sa se raspandeasca dinspre ei pentru a-i atinge si pe ceilalti oameni, iar atunci toata lumea ar fi tamaduita. Este totul atat de simplu. Astfel ca intrebarea se refera la faptul daca oamenii sunt dispusi sa accepte ceea ce este deja adevarat."
"Sa accepte ceea ce este deja adevarat?"
"Da, pentru ca asa simtim noi lucrurile. Copiii exista pentru a simti ceea ce este adevarat si sa-i ajute si pe altii sa faca acelasi lucru."
Sa invatam de la copii !
Iata doua fragmente din discutia cu unul dintre acesti copii speciali:
"Anna, daca le-ai spune ceva tuturor oamenilor mari de pe Pamant, ce anume le-ai spune?"
S-a gandit o clipa, si tot pentru o singura clipa mi-am amintit ca nu era decat o fetita, desi era cea mai nemaipomenita fetita pe care o cunoscusem vreodata. Ochii i se rotira in cap, de parca ar fi cautat cel mai bun raspuns pe care mi-l putea da. Apoi m-a privit si a zis: "Le-as spune sa-si dea seama cat sunt de puternici si ca, pe masura ce se iubesc mai mult unii pe altii, cu atat iese mai mult la iveala aceasta forta. Oamenilor le este teama de propria lor forta, pentru ca isi inchipuie ca si-ar putea face rau unii altora. Insa, cu cat sunt mai inchisi in ei insisi, cu atat se ranesc mai rau unul pe celalalt. E doar o iluzie ca noi, cei de aici suntem foarte numerosi. De fapt, nu este asa. In realitate, nu suntem decat unul singur, ca toti copiii speciali care stim unul de celalalt. Stim unii de altii, pentru ca intre noi exista o legatura - si, intr-o zi, toti adultii din lume vor realiza acest lucru."
"Problema este daca esti gata sa actionezi ca si cum ai sti ca Dumnezeu te iubeste. Oamenii cred ca Dumnezeu nu-i iubeste, asa ca se comporta de parca acest lucru ar fi adevarat. De aceea lumea este asa cum este in clipa de fata. Cu gura, oamenii spun ca Dumnezeu exista si ca ii iubeste ca mama ori ca tatal lor - insa, in adancul inimii, nu cred acest lucru. Ce s-ar intampla, insa, daca ei ar crede intr-adevar intr-o asemenea stare de fapt? Atunci, iubirea care ii inconjoara ar incepe sa se raspandeasca dinspre ei pentru a-i atinge si pe ceilalti oameni, iar atunci toata lumea ar fi tamaduita. Este totul atat de simplu. Astfel ca intrebarea se refera la faptul daca oamenii sunt dispusi sa accepte ceea ce este deja adevarat."
"Sa accepte ceea ce este deja adevarat?"
"Da, pentru ca asa simtim noi lucrurile. Copiii exista pentru a simti ceea ce este adevarat si sa-i ajute si pe altii sa faca acelasi lucru."
Sa invatam de la copii !
miercuri, 6 ianuarie 2010
Am gasit cheia
Pentru ca mi-am deschis la inceput de an o usa si am inceput sa caut, iata ca am gasit pe coaching.info.ro "Cheia catre adevarata iubire"
"Astepti cumva iubirea?
Majoritatea dintre noi da. Atingerea intima a unui alt suflet este cel mai puternic antidot pentru experientele atat de umane ale singuratatii.
Asa ca de ce irosim atat de mult timp si energie ca sa evitam actul intim al intalnirii cu un alt suflet? De cine ne aparam? De ce suntem nervosi, critici, inchisi la minte si judecam pe cei din jurul nostru? Intr-un cuvant de ce blocam experientele pe care de fapt le dorim sa se intample."
Care este cheia catre adevarata iubire?
Renuntarea la Ego. Cine este Ego? Ehe... il stim de mult si il stim atat de bine si... vrem atat de putin sa renuntam la el...
In continuarea articolul "Puterea secreta a EGO-ului", Ego-ul este facut de doua parale: "Ego-ul tau este doar vorbarie. Este un monolog enervant... Caci majoritatea timpului trece cam asa: „sunt mai bun decat el, sunt mai desteapta decat ea, mai urata decat este ea, mai bogata decat ea, mai rau decat ar trebui sa fiu. Eu pot sa fac asta. Eu nu pot sa fac vreodata asa ceva, n-ar fi trebuit sa fac asta, ei nu ar trebui sa fie in felul acela. Viata este buna, viata este grea, el are dreptate, ea greseste, eu sunt minunat, nu sunt bun de nimic, este vina mea, este vina lor...” si asa mai departe, la nesfarsit."
Si credeti ca va pleca de la noi cu coada intre picioare Ego-ul, doar pentru ca l-am recunoscut si demascat? Nici vorba. Probabil ca va continua empatic:"da, ai dreptate, uite ce desteapta esti ca ai descoperit ce este de fapt Ego-ul si ca, acum, fara el vei gasi iubirea. Bravo, gata ai descoperit ce era de descoperit, poti sa te linistesti."
Cum sa facem sa renuntam la ceva ce este al nostru? Doar al nostru. Atat de al nostru incat credem ca el suntem chiar noi? Poate fi oprita vorbaria aceea continua care ne spune si cine suntem, si ce sa facem, si cum sa nu facem, si cand, si unde?
Asta mi-aduce aminte de gluma cu presedintele Theodore Roosvelt care avea o mare pasiune pentru vanatoare. Odata, a auzit ca un renumit vanator britanic se afla in vizita in Statele Unite si l-a invitat la Casa Alba, sperand sa primeasca niste sfaturi bune pentru vanatoare.
Dupa doua ore de dicutii cu usile inchise, in care nu au fost deranjati de nimeni, englezul a iesit oarecum bulversat.
- Ce i-ati spus presedintelui? l-au intrebat reporterii.
- I-am spus cum ma cheama, a raspuns el epuizat.
Ar scadea un pic din puterea lui Ego daca am vorbi mai putin si am asculta mai mult?
"Astepti cumva iubirea?
Majoritatea dintre noi da. Atingerea intima a unui alt suflet este cel mai puternic antidot pentru experientele atat de umane ale singuratatii.
Asa ca de ce irosim atat de mult timp si energie ca sa evitam actul intim al intalnirii cu un alt suflet? De cine ne aparam? De ce suntem nervosi, critici, inchisi la minte si judecam pe cei din jurul nostru? Intr-un cuvant de ce blocam experientele pe care de fapt le dorim sa se intample."
Care este cheia catre adevarata iubire?
Renuntarea la Ego. Cine este Ego? Ehe... il stim de mult si il stim atat de bine si... vrem atat de putin sa renuntam la el...
In continuarea articolul "Puterea secreta a EGO-ului", Ego-ul este facut de doua parale: "Ego-ul tau este doar vorbarie. Este un monolog enervant... Caci majoritatea timpului trece cam asa: „sunt mai bun decat el, sunt mai desteapta decat ea, mai urata decat este ea, mai bogata decat ea, mai rau decat ar trebui sa fiu. Eu pot sa fac asta. Eu nu pot sa fac vreodata asa ceva, n-ar fi trebuit sa fac asta, ei nu ar trebui sa fie in felul acela. Viata este buna, viata este grea, el are dreptate, ea greseste, eu sunt minunat, nu sunt bun de nimic, este vina mea, este vina lor...” si asa mai departe, la nesfarsit."
Si credeti ca va pleca de la noi cu coada intre picioare Ego-ul, doar pentru ca l-am recunoscut si demascat? Nici vorba. Probabil ca va continua empatic:"da, ai dreptate, uite ce desteapta esti ca ai descoperit ce este de fapt Ego-ul si ca, acum, fara el vei gasi iubirea. Bravo, gata ai descoperit ce era de descoperit, poti sa te linistesti."
Cum sa facem sa renuntam la ceva ce este al nostru? Doar al nostru. Atat de al nostru incat credem ca el suntem chiar noi? Poate fi oprita vorbaria aceea continua care ne spune si cine suntem, si ce sa facem, si cum sa nu facem, si cand, si unde?
Asta mi-aduce aminte de gluma cu presedintele Theodore Roosvelt care avea o mare pasiune pentru vanatoare. Odata, a auzit ca un renumit vanator britanic se afla in vizita in Statele Unite si l-a invitat la Casa Alba, sperand sa primeasca niste sfaturi bune pentru vanatoare.
Dupa doua ore de dicutii cu usile inchise, in care nu au fost deranjati de nimeni, englezul a iesit oarecum bulversat.
- Ce i-ati spus presedintelui? l-au intrebat reporterii.
- I-am spus cum ma cheama, a raspuns el epuizat.
Ar scadea un pic din puterea lui Ego daca am vorbi mai putin si am asculta mai mult?
duminică, 3 ianuarie 2010
Iubirea este o emotie sau un fel de a fi?
Cu ani in urma credeam ca iubirea este emotia pe care o simteam, plus acea multumire ca cineva raspundea cu aceeasi emotie. Eram convinsa ca aceasta este singura iubire, adica adevarata iubire si mi se parea ca doar eu o cunosteam.
Apoi au fost ani in care nu am mai stiut ce este iubirea, nu pentru ca nu mai exista acea emotie, ci pentru ca mi se parea ca este mai mult decat atat, dar nu stiam ce.
Acum s-a transformat in ceva ce este mai degraba recunostinta pentru tot ce este in jur si iarasi nu mai stiu ce este iubirea, desi sunt tot mai curioasa sa aflu.
De ceva timp, singura "definitie" a iubirii care imi pare sa aiba sens este cea a lui Wayne Dyer: "Capacitatea si dorinta de a ingadui celor la care tii sa fie ceea ce aleg, fara a insista ca ei sa te multumeasca". Si pentru ca nu-mi iese cu toti cei la care tin, ma gandesc ca inca nu stiu ce este iubirea si continui sa caut.
Apoi au fost ani in care nu am mai stiut ce este iubirea, nu pentru ca nu mai exista acea emotie, ci pentru ca mi se parea ca este mai mult decat atat, dar nu stiam ce.
Acum s-a transformat in ceva ce este mai degraba recunostinta pentru tot ce este in jur si iarasi nu mai stiu ce este iubirea, desi sunt tot mai curioasa sa aflu.
De ceva timp, singura "definitie" a iubirii care imi pare sa aiba sens este cea a lui Wayne Dyer: "Capacitatea si dorinta de a ingadui celor la care tii sa fie ceea ce aleg, fara a insista ca ei sa te multumeasca". Si pentru ca nu-mi iese cu toti cei la care tin, ma gandesc ca inca nu stiu ce este iubirea si continui sa caut.
O noua usa deschisa!
2010 - un nou an! O noua usa deschisa!
" Cand o usa de fericire se inchide, alta se deschide; dar, adesea, noi ne uitam atat de staruitor la usa inchisa, incat nu o vedem pe cea care s-a deschis." - Helen Keller
" Cand o usa de fericire se inchide, alta se deschide; dar, adesea, noi ne uitam atat de staruitor la usa inchisa, incat nu o vedem pe cea care s-a deschis." - Helen Keller
Abonați-vă la:
Postări (Atom)